„Oricum”

(poem scris de Maica Tereza si gravat pe zidul Casei de copii din Calcutta)

 
Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti…

Iarta-i, oricum.

Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse…

Fii bun, oricum.

Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati…

Cauta succesul, oricum.

Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela…

Fii cinstit si sincer, oricum.

Ceea ce construiesti in ani, altii pot darama intr-o zi…

Construieste, oricum.

Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi…

Fii fericit, oricum.

Binele pe care il faci astazi, oamenii il vor uita maine…

Fa bine, oricum.

Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de-ajuns…

Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este intre tine si Dumnezeu…

N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum.

 

 

 

 

Despre munca

„Munca este o binecuvantare. Dumnezeu a randuit in asa fel lumea incat munca este necesara, iar El ne da maini si putere pentru a o face.(nota mea: Dumnezeu i-a trasat niste responsabilitati lui Adam in gradina Eden, dinainte de caderea in pacat. Munca nu e un blestem, dimpotriva). Bucuria timpului liber nu ar avea nicio importanta daca am avea numai timp liber. Bucuria muncii bine realizate este cea care ne face sa savuram odihna, la fel cum foamea si setea fac mancarea si bautura sa ne ofere niste placeri atat de mari.”

 

(Elisabeth Elliot, Disciplina, pag. 129, Editura Scriptum Oradea)

 

Rasu’-plansu’

Stim cu totii genul acela de „seri biblice” 🙂 Atentie, e o postare sarcastica!

Sursa: http://adam4d.com/agreeing/

 

 

Motive de rugăciune

Deşi există mii de motive pentru care ne-am putea ruga, uneori pur şi simplu nu ne vine nimic în minte. Repetarea mereu şi mereu ale aceloraşi lucruri poate deveni monotonă şi ne ia din bucuria rugăciunii. Am făcut o listă cu motive si chestiuni pentru care ne putem ruga. Am exceptat prietenii, familia şi serviciul din rațiuni evidente. Ce altceva ați mai putea face e să împărțiți toate motivele în cele 7 zile cât are săptămâna şi să aveți astfel ceva diferit în fiecare zi când vă rugați.

Iată deci o gamă largă de sugestii:

– Păstorii şi conducerea bisericii, pentru înțelepciune și înţelegere între ei

– Bolnavii, copiii, văduvele, orfanii, săracii bisericii

– Tineretul şi bătrânii bisericii. Cooperarea lor în dragoste

– Grupul de studiu biblic/rugăciune din care facem parte

– Lucrările din biserică să fie binecuvântate şi să sporească numărul lor

– Întărirea legăturilor de dragoste între membrii

– Relevanţa şi mărturia în lume

– Întărirea şi ocrotirea misionarilor

– Creştinii din zonele persecutate

– Responsabilii pentru conducerea oraşului şi a țării, pentru înțelepciune

– Responsabilii din domeniul sănătății, educației, militar etc.

– Viitorul țării

– Ferirea de vreun război

– Pacea în lume

– Activiştii anti-avort, să aibă izbândă de la Domnul în activitățile lor

– Păstorii, scriitorii, vorbitorii, cântăreții creştini etc. din toată lumea, pentru relevanță şi ferire de păcate

– Poporul Israel: pentru pace și întoarcerea sa la Domnul

– Întărirea credincioșilor în credință

– Cartierul din care faci parte

– Cei nemântuiți

– Cei împovărați şi descurajați

– Cei nedreptățiți

– Cei deprimați şi singuri

– Cei în încercări

– Pentru răspândirea Evangheliei

– Ca Domnul să-Și arate slava în lume

– Ca Domnul să asculte rugăciunile către El

– Pentru îndrăzneală în propovăduirea Evangheliei (a noastră și a celorlalți)

– Ca Domnul să se îngrijească de nevoile noastre

– Să Îl cunoaștem mai bine, să Îi înțelegem voia

– Să nu cădem în păcat, să fim feriți de cel rău

– Ca Domnul să Își desăvârșească lucrarea în fiecare

– Iertarea de păcate

– Pentru o inimă ce îi poate încuraja pe ceilalți

– Pentru putere și credință mai multă

– Pentru o inimă iubitoare, slujitoare, deschisă și nefățarnică, o minte înțeleaptă și pricepută în dreptul fiecăruia

În final, nu uitați ce mult iubeşte Domnul o inima mulțumitoare.

 

Multumește oricum!

„Luați hotărârea de a vă petrece cea mai mare parte a timpului mulțumindu-I lui Dumnezeu și lăudându-L. Dacă nu puteți să o faceți cu bucuria cu care ar trebui, faceți-o totuși cum puteți. Voi nu aveți puterea de a vă oferi alinare: însă nu aveți oare puterea limbii? Nu spuneți că sunteți inadecvați pentru mulțumiri și laude dacă nu aveți o inimă plină de laudă… A o face așa cum poți este modul în care poți să o faci mai bine. Mulțumirea dă naștere la recunoștiință în inimă.”

(Richard Baxter, apud John Piper în „Când nu-L doresc pe Dumnezeu”, p. 278)

–

 

Plăcerea legitimă și nelegitimă

Orice plăcere care te revigorează fără să îți diminueze capacitățile, fără să te distragă și fără să te deturneze de la obiectivul tău final este o plăcere legitimă.(…) Susannah Wesley a spus: << Orice îți slăbește judecata, îți afectează sensibilitatea conștiintei, îți întunecă simțul percepției lui Dumnezeu sau îți răpește entuziasmul pentru lucrurile spirituale; pe scurt, dacă ceva mărește autoritatea cărnii în detrimentul spiritului, acel lucru devine pentru tine păcat, oricât de bun ar fi el în sine însuși. >> Dacă principalul scop al vieții este o intimitate mai mare cu Dumnezeu, câteodată va trebui să renunțăm chiar și la bine în favoarea mai binelui. (…)

Charles Haddon Spurgeon a povestit odată că într-o anumită împrejurare a încercat frustrat vreme de mai multe ore să găsească un subiect potrivit pentru predica de duminică dimineață. Atunci s-a decis să facă o plimbare și, văzând o bancă într-o grădină înconjurată de un cimitir, s-a așezat să se odihnească puțin. Urmărindu-i pe oamenii care se plimbau, a observat că aceștia intrau în grădină pe mai multe căi de acces. Există un drum pavat. Mai era o cărare șerpuitoare. A treia posibilitate era o alee nepavată, dar presărată cu pietre de diferite mărimi. A remarcat că toate căile de acces erau folosite din plin –  și așa a găsit titlul pentru predica lui: „Să ne adunăm în centru.” A vorbit despre drumul prin viață pe care îl parcurgem fiecare dintre noi. Unii mergem pe drumul trainic deschis de eforturile altcuiva. Pe alții viață îi poartă pe cărările șerpuite ale vicisitudinilor. Un al treilea grup luptă din răsputeri să depășească tot felul de urcușuri și coborâșuri, dar până la urmă înving. Și în final toți ne adunăm în centru. Iată o imagine superbă ce ilustrează faptul că toți avem un trecut, privilegii și responsabilități. Cu siguranță că nu toți suntem atrași de aceleași plăceri. Pentru cineva, o simfonie minunată poate fi un balsam pe rănile sufletului. Pentru altul relaxarea poate fi oferită de un eveniment sportiv dinamic. Altul este energizat de o conversație pe o temă importantă. Oricare ar fi plăcerea care ne împlinește, atâta vreme cât ea întrunește criterul unui scop al lui Dumnezeu pentru viață, nu este satisfăcută în defavoarea altcuiva și oferă ocazia unei vieți trăite în echilibru, știm că în cele din urmă ne vom aduna cu toții în centru, acolo unde Dumnezeu Însuși este o plăcere suficientă pentru toate năzuințele inimii.”

„Strigătele inimii” – Ravi Zacharias  (fragmente adaptate)

 

De ce Îl urmezi pe Hristos?

„Dacă Hristos este urmat numai pentru că darurile Lui sunt mari și amenințările Lui sunt groaznice, atunci El nu este glorificat de urmașii Lui. Chiar și un stăpân cu lipsuri poate oferi daruri mari și poate profera amenințări groaznice. Și e posibil ca cineva să dorească darurile, să se teamă de amenințări și să urmeze un stăpân pe care îl disprețuiește, îl compătimește sau îl consideră plictisitor sau stânjenitor, tocmai pentru a primi darurile și a evita amenințările.

 Pentru ca Hristos să fie glorificat în cei care sunt ai Lui, urmarea Lui de către aceștia nu trebuie să fie îndeosebi un rezultat al darurilor promise de El sau al pedepselor anunțate, ci al Persoanei Lui glorioase.

O, este adevărat că <<Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toți cei ce le iubesc>> (Ps. 111:2). Nu minimalizez bucuria de a vedea lucrările Domnului. Însă acestea sunt mari pentru că Domnul este mare. Și ele vor deveni idoli ai plăcerii, dacă nu ne îndrumă spre Domnul Însuși ca cea mai înaltă plăcere a noastră. Credința care Îl onorează pe Hristos este cea care Îi vede și Îi savurează gloria în toate lucrările Lui, mai ales în Evanghelie.”

John Piper, „Când nu-L doresc pe Dumnezeu”, publicată de Editura Scriptum, Oradea, http://www.scriptum.ro

 

Durerea – de ce este inevitabilă?

„Dumnezeu nu-Și arată lucrarea în termini abstracți. El preferă concretul, și asta înseamnă că, la finalul vieții, inimii voastre i se va întâmpla unul dintre următoarele trei lucruri: se va împietri, va fi zdrobită sau va fi înmuiată. Nimeni nu scapă. Inima voastră fie va deveni aspră și insensibilă, fie va fi zdrobită sub greutatea dezamăgirii, fie va deveni moale prin aceleași lucruri care fac și inima lui Dumnezeu să fie moale. Inima lui Dumnezeu este o inimă căreia îi pasă. După cum ne amintește scriitorul Epistolei către evrei, neputințele noastre Îl ating profund pe Dumnezeu (vezi Evrei 2:14-18; 4:14; 5:3).

Eu cred că acest lucru explică de ce Biblia îl numește pe regele David „un om după inima lui Dumnezeu”. Ea folosește această descriere nu pentru că el ar fi dus o viață perfectă (Scripturile arată foarte clar că nu așa au stat lucrurile), ci pentru că Dumnezeu îl putea atinge în mijlocul eșecurilor și tragediilor lui. Când a fost înfruntat de profet, acest „dulce cântăreț al lui Israel” a avut o inimă suficient de moale ca să vadă că el și nu altcineva comisese păcatul adulterului și al crimei.

Dumnezeu, Marele Țesător, îi caută pe cei cu inima moale astfel încât să-Și poată pune amprenta asupra lor. Durerile și dezamăgirile voastre fac parte din acest model, ca să vă modeleze inima și modul în care simțiți realitatea. Durerile prin care treceți intotdeauna vă vor modela. Nu există o altă cale.

Un verset fascinant ne spune că Însuși Autorul mântuirii noastre a fost făcut desăvârșit „prin suferințe” (Evrei 2:10). De multe ori am cugetat la textul acesta. Cum este desăvârșit Cineva care este deja perfect? (…) Am ajuns la concluzia că, în timp ce unele desăvârșiri nu se pot schimba de-a lungul întregii veșnicii, altele sunt îmbogățite de timp, nu doar pentru cel care dovedește că le are, ci, mai important, pentru împlinirea celui care este martorul lor. (…) Iov avea deja un caracter integru, dar în eforturile lui observăm cum se poartă o persoană integră în mijlocul tragediei. Acesta este modul prin care este arătată lucrarea lui Dumnezeu.

Așadar, perfecțiunea nu reprezintă o schimbare în partea esențială a caracterului, ci finalizarea unui curs. Exact asta trebuie să fi vrut Isus să spună când i-a încurajat pe ucenicii Lui și pe noi să fim „desăvârșiți”, așa cum Tatăl nostru din ceruri este desăvârșit (Matei 5:48). Nu putem fi niciodată ca Dumnezeu, dar putem duce la capăt sarcina pe care ne-o da El. Isus a demonstrat că cea mai bună cale de a atinge scopul dorit de Dumnezeu este ca întotdeauna să ascultăm voia Tatălui, chiar și atunci când El pare distant.

(…) Numai dacă sunteți dispuși să vă rugați sincer ca voia lui Dumnezeu să se facă și sunteți dispuși să duceți viață care v-a fost orânduita, veți vedea perspectiva lui Dumnezeu prin ferestrele pe care le-a pus în viața voastră. Nu puteți trăi întotdeauna pe vârful muntelui, dar când umblați prin vale, amintirea imaginii de pe munte vă va susține și vă va da puterea să mergeți mai departe.

(…) O inimă aflată în strânsă comuniune cu Dumnezeu vă ajută să treceți prin durere, dincolo de puterea unor simple cuvinte.”

(Ravi Zacharias, „Marele Țesător”)

 

Valoarea vieţii

„În urmă cu câţiva ani am fost invitat într-o emisiune la radio despre avort. Oponentul meu era un rabin care susţinea dreptul la libera opţiune. El a explicat că respingea vechea idee despre valoarea vieţii. A anunţat calm că acum considera “calitatea vieţii” ca fiind un ideal mai înalt. Am fost şocat. Mi-era greu şi să-l mai privesc în faţă. Îmi era greu să cred ceea ce auzeam. L-am întrebat dacă- şi dă seama că tocmai a rostit acelea şi cuvinte folosite de judecătorii Nazişti pentru a justifica sterilizarea forţată a celor retardaţi şi uciderea evreilor şi ţiganilor. Evident că el s-a înfuriat, şi dezbaterea şi-a pierdut orice speranţă de a mai fi utilă. Mai târziu, afară în parcare, rabinul ţipa la mine, “Îndrăzneşti să mă numeşti pe mine Nazist?” L-am asigurat că nu, dar am continuat să-i spun că lumea s-a întors cu susul în jos dacă rabinii au ajuns să gândească ca Naziştii.

––––––––––––––––––––––––-

Ceva este teribil de greşit cu acest fel de a gândi. Idealul nostru nu poate fi calitatea vieţii. Aceasta ar pune confortul, uşurătatea, frumuseţea, inteligenţa, bogăţia, puterea şi comoditatea înaintea decenţei, bunătăţii, amabilităţii, şi valorii intrinseci oricărei vieţi create de Dumnezeu. Calitatea vieţii nu poate fi mai importantă decât valoarea vieţii. Cine defineşte calitatea vieţii dacă aceasta e cea mai importantă? Poate că toate mamele care au copii cu deficienţe mentale ar primi autorizaţia de a scăpa de toţi copiii care scad standardul calităţii vieţii acelei familii. Dacă putem angaja doctori care să întrerupă viaţa copiilor nenăscuţi, poate că următorul pas ar fi apariţia clinicilor unde să ucidem în mod legal pe cei bătrâni sau deranjanţi.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Când o societate acceptă comoditatea şi calitatea vieţii ca fiind mai de valoare ca viaţa însăşi, singurii oameni cu adevărat valoroşi în acea societate ar fi cei care satisfac gusturile culturii sau îi împlinesc nevoile.”

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Mark Rutland–Caracterul contează

 

Smerenia

D. L. Moody: „Eu credeam că darurile cele mai alese ale lui Dumnezeu sunt pe rafturile cele mai înalte ale caracterului. Dar am găsit că darurile cele mai preţioase ale lui Dumnezeu sunt pe rafturile cele mai joase ale umilinţei.”